Acest site este de vanzare.
Contact: 0749 041 069
Logare
Utilizator:
Parolă:
Ai uitat parola?

Nu ai cont? Crează-ţi unul, durează numai câteva secunde! Click aici.

e-pets.ro
septembrie 2017
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 

Cazare cu animale

Asociatia pentru protectia animalelor Robi

Cora


Simt cum fiecare părticică a corpului meu se desprinde de mine. Parcă inima mea vrea să-şi i-a avânt din pieptul meu zdrobit parcă de un zid cu o greutate de un infinit şi încă ceva de kilograme. Capul meu este plin de o speranță imposibilă !
Zic să începem cu început … luna septembrie an 2000 atunci a început o mare invazie de fericire în sufletul meu mic şi firav de copil. Presupun că majoritatea copiilor au avut măcar o dată cearta aceea zgomotoasă de dorința „vreau un cațel” ! Cei drept eu nu am trecut printr-un şcenariu ca acesta. Mama venind de la muncă, am observat că are o vietate mică ascunsă bine-bine în geaca ei lungă de blană … chiar la pieptul mamei se afla un pui de cățelus asemănător unui pui de pisica … Țin minte de parcă s-a întâmplat totul ieri, nu acum aproape 15 ani. Un pui de cățel atât de mic încât şi cel mai mic bol pe care îl aveam în casă îi era ca o piscină. Un catel cu o inima uite atat de mare (in clipa asta imi intind mainile, de parca sunt niste aripi si le intind sa-mi iau zborul). Nu-mi pot imagina un catel mai cuminte, daca vroia afara se plimba dupa unul din noi prin casa pana o observam si atunci privirea ei fugea la usa si la zgarda. Tin minte bine ca tata nu o ducea cu lesa afara, pur si simplu o ducea pana la scara sa-i deschida usa, tata urca in casa si dupa minute in sir o striga de la balcon si ea tipa-tipa venea la scara. De multe ori intra cu cineva in scara, in lift si hop-top aparea la usa ! Nu va mai spun cand o albina nebunatica a avut ceva (nu stiu ce) cu boticul ei, era atat de suparata ca i se umflase boticul incat parca plangea. Cand intra cineva in casa sarea de parca putea sa zboare.
Imi este imposibil sa cred ca ii va sosi timpul sa paraseasca aceasta lume … imi este imposibil sa cred ca o fiinta atat de mica poate sa duca o boala care distruge si cea mai mica particica din corpul ei firav.
Poate lumea o sa ma condamne ca o las sa se chinuie si nu-i crut viata … nu, nici eu nu vreau sa fie asa, dar nu pot. Nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca n-o sa mai fie. Stiu, pentru voi este doar un animal, nu un om, dar pentru mine nu este doar un animal, este mult mai mult de atat. Este sufletul acela care a stat mereu langa mine cand eram bolnava sau suparata, mereu simtea cand adormeam plangand si se uita la mine cu ochii ei mari.

Asta e luna August, luna care ar trebui să aibe un gust asemănător cu mierea, dar pentru mine seamănă mai mult a pelin.

9 august, o noapte târzie care nu-mi dădea pace, nu-mi dădea pace să ştiu că stai singură. Nu-mi dădea pace faptul că TU simțeai când sunt bolnavă sau supărată si stăteai cu mine, cum puteam să nu fac şi eu acelaşi lucru!? Parcă îmi înghețau paşii în drumul spre balcon, dar parcă îmi înghețase şi inima când am văzut că mergi. Recunosc am avut un moment de laşitate, am închis uşa de la balcon şi parcă am fugit cu încetinitorul spre dormitor. N-am putut, n-am putut să pun capul pe pernă şi să adorm ca şi când nimic rău nu s-ar putea întămpla. Drept dovada, am venit iar la tine … erai aşezată într-o baltă de sânge, urmează alt moment de laşitate al meu … L-am trezit pe tata, am venit amândoi la tine, tata te-a ridicat şi te-a pus la locul tău … stăteai liniştită … am ajuns in dormitor şi parcă îți auzeam durerea cum te macină. Nu a durat mult şi ți-am auzit „chițaitul” de durere. Am venit la tine … alt moment ca într-un film de groază.

10 august, dimineață, am decis cu mama să te ducem la Facultatea de medicină veterinară. Scenariu groaznic după alte scenarii groaznice. Am ajuns acolo, spun drept aşteptarea este foarte grea. Mă simțeam de parcă eram în stare să dau cu toți rezidenți de pământ! Domnul profesor doctor ne-a spus ce noi ştiam deja, mă simțeam dezamăgită! A fost lung şi drumul până acasă, îmi păreau 10 minute ca fiind o oră. Ajunse acasă, te-am dus pe balcon şi te-am pus la locul tău. Până am intrat la muncă, tot ți-am dat târcoale, tu tot te ridicai să mergi. Ți-am umezit boticul cu apă, ma surprins faptul că ai băut jumătate de castron cu apă. Înainte să plec, m-am uitat la tine din pragul uşii, nu mi-am luat „rămas-bun”, în mintea mea era „ne vedem când vin de la muncă” …

Nu ne-am mai văzut! …
Adăugat de UtilizatorCristina2707
05.01.2017