Specii rozătoare - Gerbil
septembrie 2010 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| L | M | M | J | V | S | D |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | |||
Trimiteţi fotografia prin email la adresa contact@e-pets.ro.
Gerbil
Gerbilii, cândva cunoscuţi sub denumirea de “şobolani de deşert”, sunt mamifere rozătoare mici, cele mai răspândite specii fiind Meriones unguiculatus (gerbilul mongolian) şi Meriones libycus (gerbilul egiptean).
Specia Meriones unguiculatus, care provine din zonele deşertice şi câmpurile aride ale Mongoliei, este un animal de companie foarte îndrăgit. Denumirea latină a speciei se traduce prin "luptător cu gheare mici". Oamenii au început să-şi dezvolte interesul şi pentru alte specii de gerbili, cum ar fi gerbilul cu coada groasă, Pachyuromys duprasi, care este mai mic decât gerbilul mongol şi seamănă foarte mult cu hamsterii.
Greutatea corporală a gerbililor variază între 52 - 135 g. Lungimea medie a corpului este de 12 cm (9-15 cm), iar lungimea cozii depăşeşte adesea 12 cm. Coada lungă ajută la menţinerea echilibrului, este complet acoperită cu păr şi are la vârf un smoc din fire groase de păr.
Membrele sunt complet acoperite cu păr, cele anterioare sunt scurte şi utilizate ca adevărate mâini când animalul se hrăneşte, iar cele posterioare sunt lungi, puternice, adaptate pentru sărit.
Ochii, în general negri, sunt mari, proeminenţi, aşezaţi în partea de sus a capului, ceea ce permite animalului să aibă un câmp vizual larg. Urechile sunt mici, rotunde la vârf, acoperite cu păr moale şi purtate drept în sus.
În urma împerecherii selective, s-au obţinut diferite varietăţi, însă culoarea cea mai întâlnită la roba gerbilului este cenuşiul roşcat. Gerbilul sălbatic are blana de pe abdomen de culoare deschisă, adesea alb-murdar.
Gerbilii sunt rozătoare deosebit de active, jucăuşe şi în permanentă mişcare. Provin dintr-un mediu cu climat uscat şi fierbinte, încăperile în care sunt cazaţi trebuie să le ofere condiţii apropiate de cele din habitatul lor natural. Se recomandă să fie ţinuţi în cuşti de sticlă (tip acavriu).
În mediul natural gerbilii trăiesc în grupuri mici, de câte 20 de indivizi. Grupul de gerbili, de obicei, este format dintr-un mascul puternic, 2-3 femele şi descendenţii acestora.
Gerbilii comunică între ei prin intermediul vibraţiilor aerului. Când se află în pericol, îşi avertizează semenii bătând din membrele posterioare producând astfel vibrarea aerului. În cazul unui pericol iminent sar la înălţimi mari (peste 1 m) sau sapă galerii unde se adăpostesc. Organele de simţ (văzul şi auzul) ajută gerbilii să depisteze duşmanii de la distanţă.
